Îmbinările
- schiţe şi texte: Daniel Morlova
O mare problemă atunci când prelucrăm lemnul este lungimea şi mărimea pieselor pe care trebuie să le creăm. De-a lungul timpului tâmplarii au inventat şi inovat nenumărate tehnici şi metode de îmbinare a lemnului. În materialul de mai jos vă vom prezenta câteva din aceste tehnici.



Îmbinări de muchie şi de legătură.
Îmbinare destinată construirii unei piese de lemn mai late şi mai lungi. Îmbinările în muchie sunt de două feluri:
  - cele realizate din 2 piese finite (şlefuite şi încleiate);
  - şi cele întărite cu lambă şi uluc, pene, etc.

Dacă la îmbinare se folosesc accesorii metalice, e numită de legătură şi se foloseşte de regulă la construcţia caselor.

Îmbinarea cu lambă, muchie-muchie
are o rezistenţă mai mare decât cea pe care o putem obţine cu o îmbinare în joantă. De reţinut este faptul că lamba pe care o vom introduce în uluce trebuie să fie din lemn de esenţă tare iar dacă lemnul din care realizăm piesa permite, fibra lemnului lambei să fie în unghi drept faţă de piesele îmbinate.

Îmbinarea dublă, în lambă şi uluc, cu lambă aplicată
este folosită la îmbinarea pieselor de lemn mai groase, această îmbinare dublă oferă o rezistenţă sporită şi nu permite nici curbarea îmbinării.

Îmbinarea în lambă şi uluc
folosită pentru a creşte rezistenţa fibrelor de lemn la crăpare, cepurile sunt plasate în locaşuri special decupate în lungimea şanţului la distanţe proporţionale cu forţa care se doreşte a fi atinsă.

Îmbinarea cant pe cant simplă, cu cozi de rândunică gemene
este o tehnică veche, în care se fac adâncituri în lemn pentru cozile de rândunică făcute din lemn de esenţă tare.

Îmbinarea cant pe cant cu biscuit
îmbinare întărită cu biscuiţi prefabricaţi, lipiţi în locaşuri realizate cu maşina de debitat locaşuri de biscuiţi.
 
Îmbinare cu uluc şi lambă proprie.
Acest nou tip de îmbinare cant pe cant a pieselor de lemn constă în alăturarea unui cant care are un profil exterior, o lambă, de un alt cant care are un profil interior, un uluc. Metodă de îmbinare ce permite îmbinarea mai multor piese
de lemn ce vor forma la final un panou.

Îmbinare dublă cu uluc şi lambă proprie
se foloseşte pentru a uni bucăţi de lemn mai groase, folosind uluce duble asigurăm o rezistenţă mai mare îmbinării.

Îmbinare cu uluc şi lambă alternativă proprie
Realizând la fiecare piesă un uluc şi o lambă proprie de lungimi/adâncimi diferite vom oferi pieselor îmbinate astfel o rezistenţă mai mare la răsucirea laterală.

Îmbinare cu uluc şi lambă, cu contrapofil
ajută la ascunderea efectului oricărei contracţii a lemnului, care astfel ar expune o îmbinare deschisă. Folosită des în placare (lambriuri), când plăcile sunt bătute discret în cuie în loc de a fi lipite împreună.

Îmbinare cu uluc şi lambă, cu scobitură şi cep
vom folosi această îmbinare pentru a ataşa o piesă în cruce la capătul unor placi (blat de masă) îmbinate, împiedicând astfel răsucirea lor.
 
Îmbinare la încheieturi.
Îmbinările sunt făcute pentru alipirea a două piese de lemn în unghi drept şi/sau în unghi ascuţit. Caracteristica ce aseamănă aceste două îmbinări e că grosimea fiecăreia e aceeaşi cu a pieselor de lemn care o alcătuiesc. Variantele mai simple ale acestor îmbinări sunt mai rezistente la compresie decât la întindere. Pe de altă parte însă, cele complexe sunt mai rezistente la întindere.

Îmbinare în T, din jumătăţi de grosime de lemn
folosită atunci când două piese trebuie îmbinate la colţuri, iar grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese. La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.

Îmbinare în colţuri, din jumătăţi de grosime de lemn
folosită atunci când două piese trebuie îmbinate in formă de T, iar grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese. La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.

Îmbinare în cruce
este foarte rezistentă în faţa forţelor de răsucire.

Îmbinare cu cep semiascuns în T
este o variaţiei a îmbinării în T, cu un capăt opritor, drept sau în unghi.

Îmbinări de piese stivuite, în cruce
aşezate una peste alta fără goluri între ele asigură o rezistenţă foarte mare în faţa forţelor de răsucire.

Îmbinări cu strângere 1
în cruce se face cu trei piese care se strâng în unghi drept.Fixarea se poate face cu cuie, cepuri, şuruburi, şuruburi autofiletante.

Îmbinări cu strângere 2
-//-

Îmbinări cu strângere 3
-//-
 
Îmbinare dublă cu cepuri proprii.
Reprezintă una din cele mai rezistente îmbinării în faţa forţelor de compresie. Cepurile măresc această rezistenţă adăugând şi rezistenţă la întindere. Este utilizată la îmbinarea pieselor verticale cu cele orizontale.

Îmbinare dublă cu cepuri proprii
-//-

Îmbinare de mijloc, cu bridă
sunt des întâlnite în structurile de construcţii. Îmbinarea este de fapt formată dintr-un cep şi două scobituri deschise, fiecare parte a îmbinării având o treime din grosimea totală.

Îmbinare cu bridă, în furcă
stilată este de obicei folosită în construcţia de mobilier.

Îmbinare cu bridă, cu muchii ascuţite
este folosită pentru a realiza ramele care ţin pânzele pictorilor. Penele sunt bătute pentru a întinde pânza.

Îmbinare liberă cu cep şi scobitură
este o îmbinare foarte rezistentă la tensiune. Partea care iese se va fixa cu o pană. Acest tip de îmbinare nu se încleiază.
 
Îmbinări străpunse la capete.
Datorită rezistenţei mari la forţele de compresie este folosită cel mai des la rame de uşi, ferestre, tablouri sau alte structuri în care piesele trebuie îmbinate în unghi drept. Fixarea se face cu adeziv care se poate întării cu cepuri de lemn, cuie, şuruburi.

Îmbinari străpunsă la capete

Îmbinări duble semiascunse la capete
folosite pentru piese mari; cele două goluri asigură o mai mare suprafaţă de încleiere, iar dacă nu străpungem până la o anumită adâncime dau îmbinării un aspect simplu şi curat.

Îmbinare semiascunse, cu cepuri drepte sau înclinate
asigură o îmbinare mai bună, suprafeţele înclinate asigură un contact de încleiere mai mare.

Îmbinare în unghi, cu cep şi scobitură
asigură o îmbinare puternică în unghi drept la colţul unei rame. Cepul e mai mic decât lăţimea ramei, astfel că locaşul nu ajunge pe partea cealaltă, aspectul îmbinării fiind mai frumos.

Îmbinări în unghi ascuţit, cu cep ascuns sau foarte mic
este o îmbinare estetică. Cepul triunghiular este ascuns complet în locaşul de aceiaşi formă.
 
Îmbinare în coadă de rândunică.
O altă variantă a îmbinării la capete, străpunsă în unghi. Faţă de îmbinările străpunse la capete este mai rezistentă la întindere şi la fel de rezistentă la compresie. La lucrările de tâmplărie se foloseşte îmbinarea într-o singură coadă de rândunică iar la construirea de mobilier cu mai multe.

Îmbinare în coadă de rândunică

Îmbinare cu jumătate de cep
este mai uşor de realizat decât o îmbinare pe cep întreg, dar este şi mai puţin rezistentă.

Îmbinare în coadă de rândunică cu scobitură
Asigură o rezistenţă sporită atât la întindere cât şi la compresie. Cu cât cepul este mai mai mare cu atât creşte rezistenţa. Cozile de rândunică cu o lăţime mare sunt folosite în tâmplărie (dulgherie), iar în construcţia mobilierului se folosesc cele mai înguste. Raportul cozilor se mai calculează şi în funcţie de esenţa lemnului. La esenţe tari se foloseşte o înclinaţie a cozii de 1:8 pe când la esenţele moi se foloseşte un raport de 1:6. Pentru uşurinţa în lucru se recomandă folosirea unui şablon.
 
Îmbinări cu diblu de lemn.
Este îmbinarea care poate înlocui în anumite contexte "îmbinarea cu cep şi scobitură". Este mai uşor de realizat, dar nu oferă aceiaşi rezistenţă. Se utilizează la îmbinarea ramelor mici şi medii, care nu trebuie să fie foarte rezistente.

Îmbinare în joantă cu dibluri

Îmbinare încleiate în joantă cu pene de lemn
de formă cilindrică sau dreptunghiulară uşor conice la capăt (dar nu neapărat) care se introduc în găurile făcute în lemn. Fixarea se face cu clei sau alt adeziv de lemn.

Îmbinare în joantă în T, cu dubluri de lemn
asigură o îmbinare mai rezistentă decât îmbinarea la capete datorită poziţiei pieselor de lemn.
 
Îmbinări cap la cap.
Oferă posibilitatea de a realiza îmbinări longitudinale. Se foloseşte la construcţia de arcade şi galerii care necesită piese lungi. Bineînţeles că vom alege tipul de îmbinare în funcţie de rezistenţa necesară în faţa forţei de întindere, compresie şi răsucire. Evitaţi să folosiţi la acest tip de îmbinare lemne care au noduri sau neregularităţi în zona de îmbinare, acestea dus la slăbirea rezistenţei.

Îmbinarea cap la cap cu cep în unghi drept
are un cep cu două lături în unghi drept, care se îmbină cu un locaş de aceiaşi formă, realizată în piesa pereche. Tehnica folosită este complexă şi necesită experienţă, însă aspectul deosebit recomandă această îmbinare.

Îmbinarile cap la cap cu bridă
au o rezistenţă sporită faţă de "îmbinările cu jumătăţi de cepuri". În cazul în care lemnele sunt mari vom folosi îmbinări cu două cepuri.

Îmbinare cap la cap cu cap teşit
este asemănătoare cu îmbinarea cap la cap simplă cu bridă. Feţele teşite îi asigură însă o rezistenţă mai mare la răsucirile laterale.

Îmbinare cap la cap cu cap cu capul în alternanţă
asigură o rezistenţă mai mare datorită suprafeţelor de contact mai mari a pieselor lipite.
 
Îmbinări cap la cap cu cep fals.
este o îmbinare cu jumătate de cep, o variantă a îmbinării orientale în coadă de rândunică. Această îmbinare este destinată să reziste forţelor de întindere şi compresie.

Îmbinări cap la cap cu cep fals
 
Îmbinări cap la cap cu cep pătrat.
asigură rezistenţă la compresie şi răsucire. Rezistenţa este asigurată de lungimea şi secţiunea pătrată a cepului cât şi a adâncimii locaşului.

Îmbinări cap la cap cu cep pătrat

Îmbinare cap la cap cu bridă, în secţiune de o pătrime din grosimea piesei
folosită pentru piese cu secţiune pătrată, oferă o mare rezistenţă la forţele de compresie şi răsucire.

Îmbinare cap la cap dublă, cu bridă
este o tehnică dificil de realizat. Oferă aceleaşi proprietăţi ca şi tehnica de mai sus.

Îmbinare cap la cap cu patru cepuri
oferă rezistenţă îmbinărilor în cazul apariţiei forţelor de răsucire. Totuşi această metodă de îmbinare este folosită mai mult pentru aspectul ei.